Cabinet de psihoterapie si psihologie clinica
Psihologie clinica Consiliere psihologica Psihoterapie Cabinet de psihoterapie si consiliere psihologica Contact
Asociatia de Hipnoterapie si Psihoterapie Cognitiv - Comportamentala Atestate Carti psihoterapie Articole Dezvoltare personala si formare continua

Tipuri de pacienti si stilul lor interpersonal

Este pe deplin recunoscut astazi rolul important al interactiunii si comunicarii in etiologia si tratamentul diverselor tulburari psihopatologice. Oamenii tind sa dezvolte propriul lor stil interactional care devine cu atat mai clar, in masura in care este mai putin variat si mai consistent. Inca de la inceputul stabilirii aliantei terapeutice, apar unele probleme legate de motivatia pentru psihoterapie a pacientilor, in contextul caracteristicilor personalitatii lor. Aceste dificultati se datoreaza in mare parte rigiditatii pattern-ului lor interactional. In aceasta perspectiva, putem contura urmatoarele tipuri "dificile" de pacienti:

Pacientii dominatori

Etichetati drept increzatori in sine, dominanti si competitivi, autoritar-despotici, acesti pacienti contin trasaturi ale personalitatii narcisiste si obsesivo-compulsive stabilite in DSM-III-R (APA, 1987). Pacientii dominatori dovedesc o lipsa de empatie manifestata intr-o mare varietate de contexte. Se caracterizeaza prin modul lor autoincrezator si coercitiv de interactiune cu ceilalti, fiind independenti, energici si, intr-o anumita masura, atragatori.

In vederea motivarii acestor pacienti pentru psihoterapie, terapeutul ar trebui sa-i trateze intr-o maniera curtenitoare si plina de respect. Adeseori, apar dificultati in asumarea rolului lor de pacient. De aceea, terapeutul trebuie sa-i asculte cu mare interes, sa-i sfatuiasca oarecum putin si sa respecte modul in care s-au descurcat pana in momentul de fata. Propunerile si sfaturile pentru schimbare vor fi prezentate intr-o asemenea maniera incat sa li se ofere mereu posibilitatea de a face o alegere.

Pacientii paranoizi

Etichetati drept "reci", seriosi, critici, rezervati si defensivi, acesti pacienti contin trasaturi ale personalitatii paranoide si antisociale stabilite in DSM-III-R (APA, 1987). Pentru acestia, lumea apare ca fiind amenintatoare si ostila. Nu au incredere in altii pentru ca se tem de faptul ca informatiile vor fi folosite impotriva lor. Hipervigilenti, iau masuri de protectie impotriva oricarei amenintari percepute. Sinceritatea, loialitatea si fidelitatea altora sunt puse la indoiala. Manifesta o dorinta excesiva de a fi independenti, mergand pana la culmea egocentrismului si a importantei de sine exagerate.

Acesti pacienti trebuie sa fie antrenati in terapie cu mare grija. Un terapeut care nu dovedeste un bun autocontrol, poate submina increderea pacientului in procesul psihoterapeutic. Terapeutul trebuie sa fie curtenitor, atent in alegerea cuvintelor, foarte clar in oferirea informatiilor, dar si tolerant, fara a adopta un comportament submisiv sau, dimpotriva, un aer de prea mare autoritare si prestigiu. Moralizarea pacientilor sau expunerea punctelor de vedere personale ale terapeutilor ar trebui pe cat posibil evitate. Utilizarea sugestiilor indirecte, precum si acceptarea lumii "paranoide" a pacientilor lor reprezinta un mijloc eficient de "inrolare" a acestora in terapie. Teama paranoidului de a nu-si pierde independenta si puterea de a domina evenimentele trebuie manevrata cu mare abilitate de terapeut.

Pacientii obstructionisti

Acesti pacienti, etichetati drept ostili si neimplicati, rebeli-neincrezatori, contin trasaturi ale urmatoarelor tulburari de personalitate: pasiv-agresiva, antisociala si schizotipala. Acestia au serioase probleme in conformarea la normele sociale si in indeplinirea sarcinilor profesionale. Imprevizibili si explozivi, adeseori creeaza o distanta fata ceilalti, simtind o lipsa de apreciere din partea acestora. Avand o autostima redusa si abordand o atitudine cinica, isi exprima opozitia fie deschis, fie prin continue uitari si amanari ale sarcinilor. Cu toate acestea, pacientii obstructivi au nevoie de o abordare toleranta si plina de rabdare din partea psihoterapeutului. Daca terapeutul este criticat de pacientul sau, este preferabil sa abordeze serios acest lucru, exprimandu-si regretul, in locul adoptarii unui comportament defensiv.

Abordarea acestor pacienti nu trebuie sa fie coercitiva, ci ar fi de preferat sa li se ofere posibilitatea de a-si formula propriile lor opinii. De-a lungul desfasurarii psihoterapiei, este preferabil ca terapeutul sa le ofere sugestii indirecte de continuare a tratamentului. De asemenea, este important ca descrierile, exemplele si formulele sugestive oferite de terapeut sa concorde cu ideile si nevoile reale ale pacientului. Numai in acest mod, pacientul obstructiv va fi pregatit sa coopereze.

Pacientii evitanti

Acesti pacienti, etichetati drept inhibati, nesiguri si submisivi, contin trasaturi ale tulburarilor de personalitate evitante si obsesivo-compulsive. Rigizi, pasivi si egoisti, ei considera ca au probleme adanci si conflicte serioase care nu pot fi rezolvate de alte persoane. In general, nu sunt dispusi sa intre in relatii decat daca li se ofera o garantie extrem de ferma de acceptare necritica. Comportamentul lor social este stangaci, nesigur si nonasertiv. Luarea de decizii este evitata, amanata, tergiversata din cauza unei frici insolite de a nu face vreo eroare. Au o mare nevoie de a fi asertivi, dar ii impiedica inhibitiile, ruminatiile si indoielile lor. Extrem de perfectionisti, propriile lor greseli sunt comparate cu idealuri inalte pe care si le fixeaza. Ca urmare, au tendinta de a se simti vinovati si de a se autopedepsi.

In general, terapeutii pot deveni descurajati si iritati datorita pesimismului si modelului comportamental rigid adoptat de aceasta categorie de pacienti. Este foarte important ca terapeutul sa manifeste rabdare, intelegere, interes fata de pacient si sa nu fixeze obiective terapeutice prea inalte. Experienta clinica demonstreaza ca un pacient pesimist nu se simte inteles de un terapeut optimist. Mai eficienta ar putea fi o etichetare pozitiva a simptomului. Cu un asemenea tip de pacient, psihoterapia ar trebui sa se desfasoare in pasi mici si concreti. Terapeutul trebuie sa ramana empatic, prietenos si intelegator, sa se abtina sa insufle prea multa speranta sau sa adopte un comportament mult prea directiv fata de partenerul sau de relatie. Dimpotriva, psihoterapeutul poate adopta un stil chiar mai pasiv decat pacientul sau. Important este sa sugereze, intr-o maniera indirecta, modul in care schimbarea terapeutica este posibila, chiar daca pacientul nu este inca pregatit pentru aceasta schimbare.

Pacientii dependenti

Acesti pacienti, etichetati drept submisivi si pasivi, contin trasaturi ale tulburarii de personalitate dependente. Se gasesc intr-o continua cautare de suport afectiv, manifestand o dependenta excesiva fata de altii. In general, au putine ambitii si pretentii, putin entuziasm in ceea ce intreprind si tind sa supraaprecieze calitatile celorlalti. In contactele interpersonale manifesta o atitudine critica si rejectanta, dar, in acelasi timp, sunt cuprinsi de teama de a nu fi abandonati. Prin comportamentul lor, stimuleaza hiperprotectie si dominare din partea persoanelor cu care intra in contact. Usor de lezat prin critica sau dezaprobare, au dificultati in a-si formula propriul lor punct de vedere sau in a fi asertivi. De asemenea, manifesta o incredere de sine scazuta, precum si dificultati in luarea deciziilor sau in asumarea responsabilitatii.

Datorita faptului ca sunt anxiosi, acesti pacienti pot fi motivati in psihoterapie prin oferirea unui mediu cat mai cald si mai suportiv. Increderea de sine poate fi intarita prin cat mai mute feedback-uri pozitive oferite de psihoterapeut. Prin urmare, terapeutul ar trebui sa puncteze in permanenta aspectele care merg bine in terapie, dar si circumstantele care au dus la esecurile pacientului. De asemenea, pot fi utilizate strategii paradoxale, cum ar fi etichetarea pozitiva a comportamentului simptomatic. In mod alternativ, pot fi punctate "dezavantajele" si "pericolele" care atrag dupa sine schimbarea, intarindu-se, in acest mod, responsabilitatea pacientilor pentru propria lor insanatosire.

Strategiile psihoterapeutice descrise mai sus si care au drept sursa propriul stil interpersonal al pacientului trebuie alese de psihoterapeut inca din fazele timpurii ale terapiei, pentru a putea fi puse in beneficiul tratamentului. Un psihoterapeut bun si cu adevarat abil in domeniul artei sale profesionale trebuie sa-si adapteze tehnica in functie de tipul de personalitate si de nevoile pacientului sau.

Extras din cartea "Tehnici psihoterapeutice", de Odette Dimitriu, aparuta la editura Victor, 2004.
Iulie 2019
Noi grupuri de dezvoltare personala in cadrul AHPCC - Asociatia de Hipnoterapie si Psihoterapie Cognitiv-Comportamentala

Articole generale de psihoterapie

  • Cand ai nevoie de un psihoterapeut?
  • Ce este psihologia clinica?
  • Ce este consilierea psihologica?
  • Ce este psihoterapia?
  • Ce presupune prima sedinta de psihoterapie?
  • Diferenta dintre psiholog si psihiatru
  • Diferenta dintre psihologul clinician si asistentul social
  • Diferenta dintre psihologul clinician si consilierul psihologic
  • Diferenta dintre psihologul clinician si psihologul scolar
  • Respectarea confidentialitatii
  • Motivatia pacientului pentru psihoterapie
  • Pacientul fata in fata cu terapeutul
  • Profesiunea de psihoterapeut

    Terapie de cuplu

  • Autoterapie pentru conflictele conjugale
  • Conflictele in cadrul cuplului
  • Model de comunicare eficienta in relatiile de cuplu

    Hipnoza in psihoterapie

  • Hipnoza
  • Hipnotizabilitatea
  • Convorbirea preliminara in hipnoterapie
  • Adancirea transei hipnotice
  • Autohipnoza
  • Dehipnotizarea (revenirea din hipnoza)
  • Psihologie-psihoterapie.ro 2014 Cabinet individual de psihologie si psihoterapie Odette Dimitriu   | sitemap | cautare | contact